RESTAURARE MOBILA

0744.315.844

office@restaurare-mobila.ro

RESTAURARI - RECONDITIONARI » RESTAURARE MOBILA

BINE AȚI VENIT PE SITEUL RESTAURARE MOBILA!


"Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face."

                                                                               Constantin Brancuși


In timp lumea lemnului m-a redefinit concentric......inaintand in experienta valorii am deprins mireasma de esenta tare si radacini ramificate in viitor. Am incercat sa traiesc cu istoria, am crezut in puterea divina ca imi calauzeste pasii si cu multa munca am ajuns sa ma regasesc. Am început acum 35 de ani cu un hobby si anume construiam navomodele. Am fost elevul minunatului profesor, mentor si model POPESCU POMPILIU din Calarasi la cercul pionierilor din oras.A fost in vremea anilor 1978 -1989 personalitate importanta in educatia tinerilor din Calarasi pe latura artistica si creativa..Am facut sa zboare o macheta de avion cu un motor pe benzina mic cat o tasta de calculator... si toate astea mi-au dat incredere ca pot. Am incercat, mai tarziu, sa repar bancul de lucru al tatalui meu si mi-a iesit. Am construit primul meu circular de taiat lemn, singur cu un aparat de sudura si multa rabdare. Am plecat la scoli superioare cu sprijinul sustinut al parintilor mei dragi carora le multumesc pentru ce au facut pentru mine. M-am scolit in arta de a fauri bine si temeinic lucrurile, in meseria de a repara orice (pentru ca destul stricasem cat am fost mic) si am venit cu vant in panze pentru a arata lumii ca pot. Pot sa mentin istoria treaza, pot sa recreez trecutul obiectelor asta doar pentru ca frumosul si dragostea pentru frumos imi curge prin vene. Bine, este un melanj de frumos cu rumegus si clei de oase. Culmea este ca functioneaza intreaga mea structura cu fluidul acesta. Asa am inceput... cu munca, cu rabdare, cu staruinta in a invata tot timpul despre furnir, despre esente de lemn, despre mobilier vechi si nu in ultimul rand despre RESTAURARE. Am invatat ca trebuie sa te nasti cu talentul acesta si ca trebuie sa il antrenezi tot timpul pentru a fi mereu primul. Am invatat ca se poate orice in restaurarea mobilei, am simtit ca exista intotdeauna legatura intre Dumnezeu si mine. Mai tarziu am inteles ca restaurarea este un capitol sensibil, este un fel de arta a imaginatiei, este cu siguranta multa munca in pastrarea detaliilor. Acum sunt sigur ca toata perioada in care am invatat a contribuit la un singur lucru… sa ma implinesc ca restaurator de obiecte din lemn, sa ma identific cu tot ce inseamna stralucirea si consistenta shellacului. Am creat o lume in jurul meu, lume in care patrund greu personaje. Este o lume sanatos delimitata de corectitudine si coloana vertebrala, o lume pe care multi o considera imposibila si teribil de complicata. Asta este… nu este pentru toti, nici nu imi doresc. Am in jurul meu oamenii cu care am construit o echipa, o echipa de restauratori ce merita cunoscuta pentru ca sunt altfel de oameni. Sunt minunat de sinceri, sunt teribil de profesionisti sunt fericiti pentru ca lucreaza restaurare. Provin din lumea anilor 80, lumea oamenilor ce au cunoscut greutatile si munca. Sunt dedicati in ceea ce fac si nu omit a spune ca sunt indragostiti de meseria asta. Am priceput ca oamenii sunt uniti pentru ca exista sinceritate, sunt devotati pentru ca exista respect.

 

Dacă vă întrebați cum s-a format echipa noastră, povestea s-ar întinde pe mai multe pagini și - dincolo de urcușurile și coborâșurile inerente - ar putea părea o simplă aventură, valoroasă prin ea însăși… Ne-ar întări această credință un adevăr enunțat de Constantin Brancuși și anume că ''orice simplitate este o complexitate rezolvată''!


Un raspuns concis la această întrebare ar cuprinde cu siguranță dragostea pentru antichități, bucuria de a descoperi și de a reda fosta glorie unor vechi piese de mobilier respectând principiul autenticității, dorința de a convinge pe cei interesați că o casă nu trebuie să reflecte doar modul în care locuiesc ci și expresia personalității fiecaruia dintre ei.

 


In atelierul nostru de restaurari, o pasiune nascuta in urma cu 25 de ani s-a transformat de 16 ani intr-un act profesional. Fiecare obiect este tratat dupa o examinare atenta, iar comunicarea cu clientii nostri asigura rezultatul tratamentului care se intalneste cu asteptarile lor, fara a compromite integritatea obiectului. Toate demersurile au la baza intelegerea complexitatii si importantei activitatii de reconditionare si restaurare mobila, cu particularitatile caracteristice rezultate din dubla valenta estetica si functionala a obiectelor, cat si a complexitatii materialelor, structurii si tehnicilor de realizare.

 

Indiferent de varsta, fiecare obiect de mobilier poate fi o opera de arta in ochii privitorului.



 

Pentru noi, nicio provocare nu depaseste talentele specialistilor nostri, astfel incat clientii sunt incurajati sa se intereseze despre orice serviciu de reconditionare sau de restaurare oferit.


 


RECONDITIONARE MOBILIER

Mobilierul vechi, uzat fizic sau moral, nu trebuie aruncat! Veti fi uimiti ce se poate obtine cu multa rabdare, creativitate si materiale corespunzatoare. In cele mai multe cazuri este vorba despre probleme  structurale  sau de finisare a obiectelor. In primul caz se intervine pentru rigidizarea structurii pieselor, in cel de-al doilea - la cererea clientului - se poate schimba culoarea, se poate aplica un finisaj semilucios sau mat, se pot modifica anumite componente sau se pot adauga elemente noi. Reparatia tapiteriilor, poate adauga ani buni de viata dar si o noua stralucire. Chiar daca mobila nu este deteriorata, aspectul ei poate fi modernizat, poate capata o functie noua sau poate fi adaptat nevoilor fiecarui solicitant.

In general, pentru piesele finisate industrial, reconditionarea este foarte greoaie din cauza materialelor si a tehnicilor folosite, deci este departe de a fi rentabila. Sa indepartezi ce a facut o masina si sa refinisezi manual este nu numai greu dar si riscant din punct de vedere al rezultatului. 

 

RESTAURARE MOBILA

Restaurarea mobilierului poate fi un subiect interesant, palpitant si in egala masura controversat. Se poate ca de la mai multi restauratori sa primiti tot atatea solutii legate de un subiect comun. Ne gandim, in ultima instanta, ca e vorba despre o chestiune de gust.

In timp ce reconditionarea lemnului reprezinta un element de tamplarie, restaurarea este un act artistic. Abordarea este complet diferita. Tamplarul va curata piesa de mobilier si apoi o va smirghelui, intentia fiind aceea de a da un aspect nou sau de a face functionala piesa. Restauratorul va actiona dupa o analiza amanuntita legata de perioada, conditiile si tehnica folosite pentru executarea piesei. Este foarte important sa nu distrugi insemnele trecutului. In cazul restaurarii se folosesc doar anumite produse, cat mai apropiate de materialele folosite initial. La fel si tehnicile trebuie sa fie similare celor prin care acel obiect a fost produs. Iata o parte a rezultatului muncii noastre de pana acum: restaurari mobilier vechi, restaurari mese,restaurare canapele, restaurari rame oglinzi.

 


Pentru rezolvarea unor probleme  sensibile care apar in munca de restaurare, nu ezitam sa colaboram cu alti specialisti. Finisajele sunt o parte vitala a mobilierului vechi, istoric. Anii de munca in domeniu au dus la formarea unei retele extinse de colaboratori si furnizori de materiale specific restaurarilor.

Parte integranta a muncii pasionate pe care echipa noastra o desfasoara, este intentia de a duce mai departe traditia, mestesugul restaurarii mobilierului de arta.



Expert in reconditionari lemn, inginer ebenist Irinel Gheorghe



Lucrari recente RESTAURARE MOBILA

Reconditionare garnitura dormitor

Reconditionare garnitura dormitor

Reconditionare mobilier. Avem destule de discutat despre restaurare dar putem spune ca aceasta tehnica este una care vorbeste singura. Prin procedeele adoptate si prin modalitatea de a hotari ce [...]

Reconditionare scaune - retapitare cu piele

Reconditionare scaune - retapitare cu piele

SCAUNELE!... numele unei minunate piese de teatru dar si un accesoriu indispensabil meselor. Sunt minuni constructive printr-o multitudine de forme si inaltimi a spatarelor pentru a conferi o [...]

Restaurare lemn policrom

Restaurare lemn policrom

Restauraratorul de lemn policrom   - Identifică materialele şi tehnicile de execuţie.  - Identifică formele de degradare ale bunurilor culturale şi factorii care le-au [...]

Restaurare masute de cafea

Restaurare masute de cafea

Restaurarea masutelor de cafea reprezinta o operatiune la  fel de ampla si de finete ca la orice tip mobilier ce se supune actiunii de restaurare sau reconditionare.

  • RECONDITIONARI

    Cautati firme de reconditionari mobila?


    Doriti sa reconditionati piese de mobilier vechi?


    Firma noastra va ofera servicii de reconditionari mobila veche, reconditionare piane si pianine, oglinzi, reconditionari canapele si fotolii, reconditionari parchet.

  • RESTAURARE RAME TABLOU

    Daca detineti piese de mobilier vechi sau nou, caruia doriti sa ii schimbati aspectul, noi va putem ajuta prin revopsirea si pictarea acestuia.

    Restaurare mobilier vechi in Bucuresti si in tara.

  • RESTAURARE MOBILA

    Detineti piese de mobilier vechi, mobila de arta, un pian sau o pianina si doriti sa le redati aspectul initial?


    Apelati acum la un restaurator de mobila veche!


    Primim comenzi pentru restaurare mobila veche Bucuresti si din toata tara,
    la preturi avantajoase!


     


     

  • RESTAURARE PIANE SI PIANINE

    Obiecte indragite de iubitorii de muzica clasica, pianele si pianinele sunt restaurate de societatea noastra, atat mecanic cat si exterior.


    Pentru restaurari pianine si piane apelati la serviciile noastre!

Adresa: Soseaua Prelungirea Giurgiului 235, Sector 4, Bucuresti, Romania

Telefon: 0744-315-844

Email: office@restaurare-mobila.ro

© 2024 Restaurare Mobila.